Belgia, unificată în apărarea cartofilor prăjiţi

Autorităţile francofone şi germanofone din Belgia au decis să îşi unească eforturile cu cele ale omologilor lor flamanzi pentru a apăra „cartofii prăjiţi belgieni”, pe care doresc să îi înscrie în patrimoniul cultural UNESCO, au anunţat miercuri cele două comunităţi.

(Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Flandra, regiunea din nordul regatului, unde trăiesc 6 milioane din populaţia de 11 milioane a Belgiei, a înscris de un an pe lista „patrimoniului (ei) imaterial” un preparat care se bucură de o popularitate uriaşă: cartofii prăjiţi în ulei.

Comunitatea Wallonie-Bruxelles, care reprezintă aproximativ 4,5 milioane de francofoni, alături de micuţa comunitate germanofonă din Belgia, compusă din 70.000 de persoane care vorbesc limba germană în estul ţării, „se pregătesc să facă acelaşi lucru”, a dezvăluit ministrul valon al Agriculturii, René Collin, citat de agenţia de presă Belga.

Acest anunţ a fost făcut cu câteva zile înainte de lansarea celei de-a patra ediţii a „Săptămânii cartofilor prăjiţi”, care se va desfăşura între 1 şi 7 decembrie, pe parcursul căreia „cornete de cartofi prăjiţi” vor fi distribuite gratuit în faţa magazinelor, gheretelor şi tonetelor („fritkos”, în olandeză) care vând acest produs în regatul belgian.

Site-ul www.semainedelafrite.be îi invită pe belgieni, prin intermediul sloganului „Cu toţii împreună pentru cartofii noştri prăjiţi belgieni!”, să semneze o petiţie pentru ca acest preparat alimentar să fie inclus, alături de gastronomia franceză şi cea mexicană, în rândul specialităţilor culinare clasate de UNESCO şi să intre astfel în istorie.

Anunțuri

Posted on 28 Noiembrie 2014, in Stiri Externe and tagged , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: